Atunci când o persoană cu autism se angajează în comportamente de auto-stimulare, cum ar fi balansarea, pasul, alinierea sau rotirea obiectelor sau baterea mâinilor, oamenii din jurul său pot fi confuzi, jigniți sau chiar speriați.
Cunoscute și sub denumirea de „stimulare”, aceste comportamente sunt adesea caracterizate prin mișcări rigide, repetitive și/sau sunete vocale. Deși aceste comportamente pot părea uneori ciudate, ele sunt reconfortante pentru persoana care se implică în ele și îl ajută să facă față fricii, nervozității, entuziasmului sau plictiselii.
Deși s-ar putea să nu ne gândim prea mult la asta, cei mai mulți dintre noi ne angajăm într-o mare varietate de comportamente de auto-stimulare. Atingerea unui stilou pe un birou, fluieratul sau răsucirea unei șuvițe de păr sunt exemple de comportamente de autostimulare. Mulți dintre noi ne angajăm în astfel de comportamente atunci când suntem entuziasmați, nervoși, plictisiți sau speriați.
Cei mai mulți dintre noi putem gestiona aceste comportamente și le putem îndeplini fără a părea ciudat pentru ceilalți. De obicei, nici măcar nu suntem conștienți că suntem, de fapt, stimming.
Comportamentele de autostimulare pot părea inofensive. Dar pentru copiii și adulții cu autism cărora le lipsesc abilitățile sociale și de autoreglare, aceste comportamente pot interfera cu învățarea la școală sau cu finalizarea activităților zilnice acasă.
Ele pot fi, de asemenea, perturbatoare și supărătoare pentru ceilalți, determinându-i să evite sau să ostracizeze individul în mediile sociale.
Există multe modalități de a reduce comportamentele de auto-stimulare, dar cel mai important lucru de reținut este că simpla oprire a comportamentului – sau eliminarea întăririi sau confortului pe care acesta îl oferă – va avea ca rezultat probabil ca individul să învețe să se angajeze într-o altă formă. a comportamentului care ar putea fi mult mai rău.
Scopul final ar trebui să fie înlocuirea comportamentului cu un alt comportament care oferă același tip de întărire, dar nu scoate persoana în evidență. De exemplu, să-i înveți pe cineva care își bate mâinile în aer să-și bage mâinile în buzunare, să bată ușor o masă sau un picior sau să-și strângă mâinile împreună ar putea fi mai potrivit.
Primul pas pentru reducerea unui comportament auto-stimulator este identificarea a ceea ce declanșează comportamentul sau determinarea când și unde este probabil să apară comportamentul.
Odată ce identificăm declanșatorul, putem învăța individul un comportament alternativ pentru a face față acelei situații. Să presupunem, de exemplu, că ați stabilit că „Marius” își bate mâinile în aer ori de câte ori apare emisiunea lui de televiziune preferată.
Următorii pași ar putea implica întreruperea bătăirii mâinii, determinându-l ușor pe Marius să-și pună mâinile lângă el, apoi redirecționându-i atenția oferindu-i ceva ce poate face cu mâinile în timp ce urmărește acea emisiune de televiziune.
Când se oferă orice tip de redirecționare verbală sau fizică, este important să ne amintim că individul poate învăța că implicarea în comportamentul de autostimulare va duce la o atenție sporită, ceea ce poate fi ceva pe care și-l dorește. Prin urmare, este o idee bună să limitați cantitatea de atenție pe care o acordați.
De asemenea, este important să ne amintim că, chiar și după un program de succes de reducere a comportamentului, indivizi precum Marius se pot întoarce la vechile lor comportamente de autostimulare în timpul situațiilor stresante.
Prin urmare, fiți gata să le oferiți mai multe comportamente alternative care le vor oferi același tip de întărire. Anumite medicamente pot ajuta, de asemenea, la reducerea anxietății asociate cu comportamentul repetitiv, dar ar trebui să consultați un medic înainte de a lua în considerare acest tip de intervenție.
Reducerea comportamentelor de autostimulare poate îmbunătăți calitatea vieții pentru multe persoane cu autism și alte nevoi speciale. Dacă acești indivizi își pot controla sau reduce comportamentele de stimulare, ei vor putea să învețe fără distragerea atenției, să interacționeze cu ceilalți fără teama de a fi ostracizați și, în cele din urmă, să ducă vieți mai productive și împlinite.
De Teka J. Harris, M.A., BCBA